Ion face autostopul

Ion facea autostopul. Opreste un sofer binevoitor, si Ion il roaga sa vina cu el pana la marginea padurii de langa sosea ca are o problema. Cand ajung in padure, Ion scoate un cutit cat un iatagan si zice:
– Fa o l***.
– Tu esti nebun?
– Daca nu faci o l*** te tai.
Face tipul o l*** de frica si ii spune Ion:
– Mai fa una.

 – Eu opresc sa te ajut si asa te porti cu mine?
– Mai fa o l*** ca altfel te tai cu cutitul.
Mai face tipul o l***. Ii spune Ion:
– Mai fa una ca te omor.
– Poti sa ma tai, sa ma omori ca eu nu mai pot. Nu mi se mai scoala.
– Bine. Mario, vino ca te duce domnul pana in oras.

Bancul este o poveste foarte scurtă, reală sau imaginară cu un final surprinzător și foarte amuzant. Bancurile pot avea rolul unui tratament scump, cu același efect: descrețesc frunțile, și sunt un plăcut subiect de discuție la o întâlnire de orice gen.
Bancurile sunt legate de socializare, ele se spun într-un grup. „Nașterea” lor e legată de natura umană care simte nevoia de a exprima îndoieli, probleme, respectiv argumente, opinii ce sunt încorporate în această producție.

Pentru că bancurile conțin o mică învățătură socială, reprezintă în majoritatea cazurilor o lecție socială despre lume, oameni, totul îmbrăcat într-o formă ludică, de glumă, de joacă. Dar scopul principal al bancurilor este că, de altfel, al proverbelor, poveștilor cu tâlc, snoavelor este de învățătură neacademică, profană, fără un program anume, ce are loc în spațiul liber al comunicării. În mare parte pot avea și rol educativ. Bancurile exprimă nevoia de creație a unui popor într-un anume moment. Ele au avut dintotdeauna, din punct de vedere al conținutului, asemănări cu glumele, cu jocurile, cu povestirile cu tâlc, cu zicalele, uneori și cu proverbele. Global, toate acestea pot fi considerate producții spirituale ale unei comunități. Dar bancurile, față de celelalte creații amintite, sunt mai perisabile, utilizarea lor cere mai pregnant socializarea.

(123)

Advertisement
loading...