Bula la pescuit

La pescuit, o grămadă de pescari cu scule de mii de dolari, momeală de sute de euroi… Apare și Bulă cu un băț de 1.5 metri, o sfoară și un ac. Pune o boabă de mămăligă în ac, și aruncă. Scoate numai crapi de 4, 5, 7, 10 kile. Se uită la ei, și-i aruncă înapoi. Restul pescarilor, înnebuniți.
– Măi Bulă, dar de când te-ai apucat de pescuit sportiv?
– Adică, cum, sportiv?
– Păi prinzi, îl arunci, prinzi, îl arunci…
– Aaaaa, nu pescuiesc sportiv, îi arunc pentru că n-am tigaie așa mare acasă.

Bancul este o poveste foarte scurtă, reală sau imaginară cu un final surprinzător și foarte amuzant. Bancurile pot avea rolul unui tratament scump, cu același efect: descrețesc frunțile, și sunt un plăcut subiect de discuție la o întâlnire de orice gen.
Bancurile sunt legate de socializare, ele se spun într-un grup. „Nașterea” lor e legată de natura umană care simte nevoia de a exprima îndoieli, probleme, respectiv argumente, opinii ce sunt încorporate în această producție.

Pentru că bancurile conțin o mică învățătură socială, reprezintă în majoritatea cazurilor o lecție socială despre lume, oameni, totul îmbrăcat într-o formă ludică, de glumă, de joacă. Dar scopul principal al bancurilor este că, de altfel, al proverbelor, poveștilor cu tâlc, snoavelor este de învățătură neacademică, profană, fără un program anume, ce are loc în spațiul liber al comunicării. În mare parte pot avea și rol educativ. Bancurile exprimă nevoia de creație a unui popor într-un anume moment. Ele au avut dintotdeauna, din punct de vedere al conținutului, asemănări cu glumele, cu jocurile, cu povestirile cu tâlc, cu zicalele, uneori și cu proverbele. Global, toate acestea pot fi considerate producții spirituale ale unei comunități. Dar bancurile, față de celelalte creații amintite, sunt mai perisabile, utilizarea lor cere mai pregnant socializarea.

(8)

Advertisement
loading...