Bărbatul s-a așezat pe veceu să-și facă nevoile, dar a auzit un sâsâit chiar sub el. Șarpele uriaș a intrat în toaleta lui și ce i-a făcut sărmanului bărbat e înfricoșător, nu mai e om. Uite ce a putut păți

Tu cum ți-ai explica dacă s-ar întâmpla ca un piton să ajungă la tine în baie?

Aceasta este una dintre cele mai ciudate întrebări pe care și-o pot pune oamenii, mai ales de când au auzit despre acest accident care l-a implicat pe un om din Thailanda al cărui organ intim a fost mușcat în timp ce stătea confortabil pe toaletă.

Personal, eu mă gândesc la două chestiuni: cum naiba a reușit pitonul să intre în acea gaură, mi-am pierdut credința în inginerie din această cauză; apoi, oare cât de intens trebuie să fi simțit victima șocul? Curajul lui e demn de admirație.

s2

Totul s-a petrecut în provincia Chachoengsao din Bangkok, aici victima a fost dusă de urgență la spitalul cel mai apropiat, pierduse foarte mult sânge după ce fusese mușcat de către șarpe chiar de părțile intime. Pitonul a fost și el afectat și au trebuit să-l ducă la veterinar, țevile toaletei erau prea mici pentru el.

s3

Conform oficialilor locali, au fost numeroase alte cazuri asemănătoare, dar acesta a fost primul caz când un bărbat a fost mușcat chiar de organul intim. Se pare că în mod normal părțile atacate sunt picioarele sau partea dorsală.

s4

Polițiștii au recuperat pitonul care rămăsese parțial blocat în WC, l-au tratat și l-au eliberat în sălbăticie. Suntem siguri că victima nu a avut niciun cuvânt de spus în această decizie.

s5

Autor: stiri.rol.ro

(1)

Advertisement
loading...