Acesta este cel mai lung tunel din lume: Construcția de 57 de km care trece pe sub Alpi

Cu toate că nu se știe cât timp va mai deține acest record, căci chinezii plănuiesc să sape unul de două ori mai lung, “GBT” (Gotthard Base Tunnel) este cel mai lung tunel feroviar din lume. Acesta este construit între orașele Zürich și Lugano, are o lungime de 57 de kilometri și traversează muntele St. Gotthard din Alpi.

Tunelul Gotthard este o construcție uimitoare, fiind o parte a identității elvețiene. Proiectul, care a costat mai mult de 12 miliarde de dolari, a fost aprobat de elvețieni prin referendum, în anul 1992, când un grup de ecologiști au susținut că transportul de mărfuri ar trebui mutat de pe șosele pe calea ferată, pentru protejarea mediului înconjurător.

Construcțiile au început în 1999, iar contractorii principali ai proiectului au fost firmele Alpiq, Balfour Beatty, Thales și Heitkamp.

În timpul lucrărilor, inginerii au săpat prin 73 de tipuri de roci diferite, unele dure ca granitul, altele ușor de spart precum cuburile de zahăr. Mai mult de 28 de milioane de tone de rocă au fost excavate din tunel, în timpul construcției 9 muncitori pierzându-și viața.

Datorită acestui tunel, dat în folosință în anul 2016, călătoria între Zurich și Milano s-a scurtat cu până la 2 ore și 40 de minute. Zilnic trec prin tunel 260 de trenuri de marfă și 65 de trenuri de pasageri, care ajung să atingă viteze de până la 200 km/h. Asta înseamnă că tunelul putea fi parcurs în 20 de minute.

Gotthard diminuează nu doar traficul de pe autostrăzi, ci și nivelul poluării din zona alpină, o astfel de construcție fiind necesară în orice țară, nu doar în Elveția.

Construcția tunelului a fost finanțată din TVA, taxele pe carburanți și pe autostrăzi, precum și din împrumuturi guvernamentale, care trebuie returnate în 10 ani.

Acesta este cel mai lung tunel din lume: Construcția de 57 de km care trece pe sub Alpi

(389)

Advertisement
loading...